Pentru a citi, daţi clic pe imagine | Titlu: John Nelson Darby - O biografie Autor/editură: W.G. Turner E.N. Cross Categorie: Biografii Descriere: Când, cu mulţi ani în urmă, am primit exemplarul în limba engleză al acestei biografii, împreună cu sugestia de a o citi, nu şi de a o traduce (cel puţin deocamdată), am înţeles că am intrat în posesia unei cărţi importante, cu semnificaţie în aşteptare pentru fraţii creştini după evanghelie. În perioada aceea, într-adevăr, priorităţile lucrării în confesiunea din Str.Dr.J.Felix, Bucureşti, nu permiteau folosirea în direcţia aceasta a timpului, energiei şi finanţelor, aşa că am continuat în ceea ce eram deja angajat. Însă timpul a înaintat şi şi-a spus cuvântul în creşterea spirituală, purtarea creştină şi lucrarea personală a fraţilor. El a descoperit limpede nevoia credincioşilor pentru modele de conduită în Cristos, pentru a se inspira mai mult pe cale din puterea spirituală, consacrarea şi modul de aplicare a principiilor creştine în situaţiile vieţii, ale unor bărbaţi ai credinţei din trecut. Acestă nevoie a adunării locale, îndelung eludată, şi-a lăsat necruţător amprenta asupra multora dintre cei din generaţia mea, tinzând s-o imprime şi asupra tinerilor. Un model generos de luat în consideraţie de către fiecare, mai actual ca oricând, este viaţa şi lucrarea lui J.N.Darby, dar şi a unor fraţi din societatea aceea, cum apar ei aici în diferite ipostaze. Cu speranţa aceasta, biografia lui J.N.Darby ne stă acum la dispoziţie în limba română. Traducătorul |
John Nelson Darby - O biografie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu