Cu Dumnezeu în Subterană

Pentru a citi, daţi clic pe imagine


Titlu:
Cu Dumnezeu in Subterana

Autor/editură:
Richard Wurmbrand
Editura Stephanus

Categorie:
Biografii

Descriere:
Cartea ,,Cu Dumnezeu în subterană'' de Richard Wurmbrand, este de referinţă în literatura creştină. Richard Wurmbrand s-a născut în Bucureşti în 1909 într-o familie de evrei. În anii adolescenţei acesta simpatizează cu ideile comuniste până acolo încât, între 1927-1929 face şcoala politică comunistă la Moscova. Ajuns în ţară, după un anumit timp, îşi dă seama că ideile comuniste nu au nici o valoare şi sunt nişte iluzii pe care conducerea Partidului Comunist le vinde mulţimii de oamenii uşor de manipulat. Richard Wurmbrand ajuge pastor luteran după ce se converteşte la creştinism în zona Braşovului, după ce a citit Biblia primită de la un tâmplar din această zonă.

Dupa instalarea regimului comunist în România, Richard Wurmbrand este arestat de către autorităţile comuniste din ţara noastră şi închis timp de 14 ani. În toţi aceşti ani, este mutat în mai multe închisori din Romania şi se întâlneşte cu diferite personalităţi ale intelectualităţii româneşti, ajunse şi ele în închisorile comuniste.

În închisoare este supus la torturi îngrozitoare, iar timp de 3 ani de zile este închis singur în celulă. Îşi păstrează mintea sănătoasă predicând Evanghelia unui public imaginar. Predicile din închisoare le-a memorat complet, iar după ieşirea din închisoare au fost publicate. Dupa 14 de temniţă comunistă, Richard Wurmbrand este răscumpărat de către o organizaţie creştină şi se stabileşte în Statele Unite ale Americii. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

copyright © . all rights reserved. designed by Color and Code

grid layout coding by helpblogger.com